Bolile si diversele probleme de natura dermatologica au un puternic impact estetic dar si psihologic asupra pacientilor care se afla intr-o lupta constanta cu imaginea de sine. Bolile dermatologice netratate lasa urme adanci si adesea greu reversibile din punct de vedere al aspectului fizic si emotional. De aceea consultul unui medic dermatolog si tratamentul imediat in baza unor tehnici moderne si folosind echipamente de ultima generatie sunt de maxima importanta.
Sunt medic specialist dermatolog cu peste un deceniu de experienta in tratarea celor mai diverse probleme de natura dermatologica si va stau la dispozitie cu solutii de tratament eficiente pentru orice tip de problema:
Exista numeroase tipuri de boli cutanate virale ce se impart in afectiuni extrem de comune si afectiuni rare cu simptome moderate pana la severe, asociate uneori cu alte boli sistemice.
Bolile cutanate virale se pot prezenta sub forma unui eritem acompaniat de simptomele comune ale infectiilor virale precum febra, durerile de cap si stari generale de rau. Cele mai des intalnite infectii virale cutanate locale sunt herpesul simplex, herpesul zoster, verucile vulgare si pitiriazisul rozat.
Bacteriile sunt prezente in mod obisnuit pe piele, cele mai multe specii precum anumite tipuri de stafilococ, bacterii corineforme si micrococi alcatuind o flora rezidenta ce nu este doar inofensiva, ci chiar protejeaza impotriva agresiunilor exterioare ale florei patogene.
Bolile cutanate bacteriene apar atunci cand pielea lezata de rani sau afectiuni precum dermatitele este invadata de bacterii patogene. Bolile bacteriene de piele sunt cel mai adesea provocate de doua bacterii intalnite in mod comun: stafilococul auriu, responsabil pentru foliculite si impetigo, iar cea de-a doua streptococul ce poate cauza de asemenea cazuri de impetigo dar si celulita infectioasa.
Bolile cutanate micotice sunt o problema comuna ce poate afecta pielea, scalpul si unghiile. Acestea sunt cauzate in principal de doua tipuri de ciuperci, dermatofiti si levurile. Simptomele comune ale afectiunilor micotice de piele sunt iritatiile locale, pruritul si zone de piele rosie, uscata, ingrosata ce prezinta un aspect inestetic care se raspandeste treptat. Cele mai des intalnite afectiuni de acest gen sunt pitiriazisul versicolor, dermatofitii si candidozele.
Bolile cutanate parazitare sunt provocate de diverse tipuri de paraziti ce ajung in piele urmand un comportament comun si provocand simptome severe de durere, disconfort si prurit. Exista inclusiv infectii parazitare sistemice cu manifestari cutanate precum nematodele si trematodele insa acestea sunt mult mai rar intalnite.
Dintre bolile cutanate parazitare cel mai des tratate la cabinet trebuie mentionate pediculoza sau infestatia cu paduchi si scabia, boala cauzata de acarianul Sarcoptes Scabei care isi depoziteaza ouale in stratul superior al pielii victimei. Acesta boala care se manifesta prin simptome severe de prurit si poate cauza adesea reactii alergice este raspandita in toata lumea si este destul de comuna.
5. Boli ale glandelor sebacee si apocrine
Acneea este una dintre cele mai des intalnite boli ale glandelor sebacee si apocrine. Impactul acneei este unul puternic in mod special asupra adolescentilor care pot ramane marcati pe viata atat din punct de vedere estetic, cazurile netratate la timp lasand cicatrici, cat si din punct de vedere emotional. Acneea este una dintre bolile de piele cel mai adesea corelata la tineri cu comportament antisocial, pierderea increderii in sine si chiar depresii.
Rozaceea este o alta afectiune de piele foarte frecvent intalnita ce se manifesta prin aparitia unor zone eritematoase la nivelul fetei. Aceasta poate fi adesea confundata cu acneea juvenila dar lasata netratata prezinta pericol de agravare putand ajunge chiar sa nu mai raspunda la tratamente. Cele mai afectate de boala sunt femeile cu varste cuprinse intre 30 si 60 de ani.
Dermatita periorala se caracterizeaza prin inflamarea pielii in jurul gurii si in zona barbiei, de unde isi preia si numele. Aceasta boala relativ rara de piele se intalneste mult mai frecvent la femeile tinere decat la barbati sau copii si se distinge prin piele inflamata de culoare rosie si aparitia unor cosuri de dimensiuni mici in jurul gurii.
De multe ori afectiunile de piele sunt diagnosticate drept boli sau reactii alergice la diversi factori declansatori. Cele mai des intalnite cazuri de boli alergice sunt dermatitele precum dermatita atopica sau dermatita seboreica, prurigo sau urticaria.
Dermatita atopica sau eczema este un exemplu comun de boala alergica de piele raspandita in mod special printre copii. Statistic, dermatita atopica afecteaza 1 din 5 copii cu varste pana la 3 ani si doar 1 din 50 de adulti. Eczema poate fi un raspuns la alergii alimentare dar este adesea corelata cu diverse alte probleme precum astmul sau rinita alergica. Dermatita atopica este influentata genetic.
Urticaria este o alta reactie alergica a pielii cauzata de histamina eliberata de sistemul imunitar. In principal urticaria se manifesta prin aparitia unor pete reliefate de culoare roz sau rosie pe corp. Petele pot aparea inclusiv pe mucoase si cauzeaza prurit sever dar pot fi insotite inclusiv de alte simptome precum greata, diaree, insomnie, dispnee, dureri de cap sau musculare si senzatii de arsura
7. Psoriazis
Psoriazisul este o boala de piele ce afecteaza cel mai frecvent zona articulatiilor genunchilor sau cotului, precum si pielea capului. Boala se manifesta in general prin descuamari de culoare argintie usor detasabile si pluristratificate, pete de culoare rosie si prurit. Cauzele exacte ale psoriazisului sunt inca subiect de dezbatere in comunitatea medicala insa s-a ajuns la consensul ca in dezvoltarea acestei afectiuni de piele sunt responsabili factori ereditari, reactii autoimune si alergii. Boala este in general declansata de factori precum tulburari metabolice, endocrine sau digestive, infectii sau traumatisme locale.
Psoriazisul vulgar este forma clinica obisnuita a bolii, insa aceasta se poate manifesta inclusiv sub forma de psoriazis gutat, in care leziunile nu depasesc cativa centimetri, psoriazis al scalpului sau psoriazis inversat care se intalneste in zona axilelor sau inghinala si este mult mai comun la persoanele cu probleme de greutate.
Categoria bolilor cutanate inflamatorii cuprinde o gama larga de afectiuni ce difera ca simptome si severitate de la prurit usor pana la probleme ce pot afecta grav sanatatea.
Lichenul plan este o afectiune a tegumentelor si mucoaselor raspandita mai frecvent la femei ce se caracterizeaza prin aparitia unor papule de culoare roz pana la bruna si de dimensiuni mici. Lichenul plan bucal este adesea similar cu alte leziuni ale mucoasei precum leucoplazia sau carcinomul oral si se manifesta prin aparitia unor leziuni cu aspect polimorf.
Eritemul migrator este adesea un prim simptom al bolii lui Lyme, boala transmisa prin intepatura de capusa. Eritemul migrator se prezinta sub forma unei leziuni cutanate inflamatorii ce se intinde concentric de la punctul muscaturii catre exterior.
9. Boli cauzate de insuficienta vasculara circulatorie
Insuficienta vasculara circulatorie este o afectiune frecvent intalnita ce afecteaza pana la 5% din populatie.
Insuficienta venoasa cronica se manifesta prin functionarea incorecta a valvelor venoase ce poate duce la stagnarea sangelui si netratata poate duce la aparitia durerilor cronice, a edemelor si a ulcerelor. Desi insuficienta venoasa cronica nu este considerata o problema medicala serioasa, aceasta poate afecta calitatea vietii datorita simptomelor dureroase. Persoanele obeze, femeile insarcinate si persoanele care au suferit traume prin lezare ale membrelor inferioare sunt cele mai predispuse la aceasta problema medicala.
Tromboflebita este o afectiune a sistemului cardio-vascular si se caracterizeaza prin inflamarea venelor si formarea de cheaguri de sange. Simptomele principale ale afectiunii sunt senzatiile de usturime, durerea si febra. Lasata netratata aceasta afectiune poate avea complicatii mortale.
Tulburarile de pigmentare se pot manifesta fie prin exces de pigmentare sau hiperpigmentare, fie prin deficit de pigmentare sau hipopigmentare.
Melasma se caracterizeaza prin colorarea excesiva in mod special a tegumentelor localizata la nivelul unei regiuni. Aceasta afectiune de hiperpigmentare este intalnita cel mai des la femei, in mod special in timpul sarcinii si se manifesta la nivelul fetei sub forma unor pete maronii.
Vitiligo pe de alta parte este o afectiune de hipopigmentare ce se manifesta prin distrugerea melanocitelor ducand la aparitia petelor albe pe suprafata pielii. Boala poate fi insotita de aparitia firelor de par albe si afecteaza pana la 2% din populatie. Efectul inestetic al bolii este cu atat mai vizibil cu cat persoana are pielea de culoare mai inchisa.
Anumite afectiuni ale parului sunt adesea asociate cu afectiuni de piele determinate de factori autoimuni precum vitiligo sau dermatita atopica. Alopecia aerata apare in general in conditii de stres dar poate fi asociata si cu afectiuni tiroidiene sau diabet zahar si se manifesta recurent prin pierderea parului in diverse zone piloase ale corpului, dar de obicei pe scalp.
Alopecia androgenica afecteaza in mod special barbatii cu o incidenta de peste 50% si poate progresa pana la pierderea graduala a parului de pe intreg scalpul.
12. Tumori benigne si hiperplazii
Tumorile benigne si hiperplaziile sunt tipul de tumori care se dezvolta lent-progresiv, care isi maresc volumul in timp, dar care nu afecteaza si nu invadeaza tesuturile din vecinatate. Acestea se prezinta sub forma unor leziuni unice sau multiple si nu sunt canceroase. Hiperplazia este caracterizata de cresterea excesiva a unui tesut datorata inmultirii rapide a celulelor.
Nevii nevocelulari, cunoscuti in termeni populari drept alunite sunt petele mici de culoare inchisa de la nivelul pielii rezultate datorita celulelor care produc pigment. In categoria tumorilor benigne intra si tumorile vasculare care apar in primele zile de la nastere si care involueaza pana la varsta de 10 ani, acestea fiind denumite din punct de vedere medical hemangioame. Lista tumorilor benigne poate continua cu afectiunile cutanate denumite keratoze seboreice si molluscum pendulum, ambele nereprezentand nici un pericol pentru pacient.
13. Tumori maligne
Tumorile maligne reprezinta boala cunoscuta de toata lumea drept cancer. Acestea au capacitatea de a invada alte tesuturi prin doua metode: cresterea directa in tesuturi adiacente (invazie) sau migratia celulelor canceroase in locuri mai indepartate din organism (metastaza).
Cele mai frecvente tumori maligne sunt cunoscute drept epitelioame bazocelulare, acestea fiind caracterizate in majoritatea cazurilor de o evolutie lenta si de malignitate locala. O alta tumora maligna cutanata sau de mucoasa este reprezentata de epiteliomul spinocelular, acesta putand fi observat in general dupa varsta de 40 de ani si fiind mai frecvent la barbati decat la femei.
Cea mai periculoasa tumora maligna a pielii este rezultatul expunerii prelungite la soare sau la ultraviolete. Aceasta este cunoscuta drept melanom malign, iar depistarea precoce poate asigura vindecarea prin interventie chirurgicala. Se recomanda consult dermatologic periodic deoarece odata instalata boala, sansele de vindecare sunt foarte mici.
Bolile venerologice sau bolile cu transmitere sexuala se pot clasifica pe doua categorii, in functie de severitate, in boli venerologice majore si boli venerologice minore.
Unele dintre aceste boli sunt extrem de periculoase lasate netratate. Un exemplu in acest sens este sifilisului care poate evolua in forme grave precum sifilisul neurologic, forme ce se manifesta la ani de la infectarea initiala si au un impact devastator asupra calitatii vietii pacientului.
Condiloamele acumulate pe de alta parte se prezinta sub forma de negi de mici dimensiuni in zona anala sau genitala si pot aparea in urma manifestarii specifice sifilisului secundar sau a infectiei cu virusul papiloma. Acestea se transmit extrem de usor, inclusiv prin utilizarea obiectelor intime precum lenjeria unei persoane infectate.