Dermatomicozele

Agentii patogeni micotici pot afecta organismul uman fie superficial (micoze superficiale), fie profund (micoze profunde). Cele mai frecvente infectii fungice intalnite la pacientii care se adreseaza dermatologului sunt cele superficiale. In functie de zona si tesutul infectat, acestea se pot imparti in: dermatomicoza (leziunile sunt localizate pe tegumentele fara par), pilomicoze (leziunile sunt localizate pe zonele paroase, afectand firul de par sau foliculul pilosebaceu), onicomicoze (este afectata unghia) si candidozele (leziunile sunt date de candida si afecteaza pliurile cutanate si mucoasele).

DERMATOMICOZELE

Sunt afectiuni ale pielii cutanate glabre (fara par) provocate de microorganisme inrudite cu ciupercile (agenti fungici). Pe tegument pot fi descoperiti fungi care nu dau nici un fel de simptomatologie (flora saprofita), fungi care in mod normal nu provoaca leziuni, dar care in conditii deosebite (traumatisme, transpiratie excesiva, diabet) pot produce afectare cutanata (flora conditionat patogena) si tulpini fungice patogene care din momentul infectarii, provoaca leziuni.

Focarele de infectie sunt numeroase: persoanele infectate/purtatori asimptomatici, obiecte infectate (prosoape, lenjerie, incaltaminte, aparate de ras, truse de pedichiura), animale infectate (uneori greu de depistat daca leziunile nu provoaca si caderea firelor de par) si agenti micotici proveniti din sol (cazuri rare, dar de multe ori grave pentru ca pot provoaca infectii profunde si chiar sistemice). Agentii micotici ce pot produce boli cutanate sunt numerosi si au in comun afinitatea pentru straturile keratozice ale pielii, hranindu-se cu keratina (principalul component proteic al tesutului cornos din piele, firul de par si unghii).

Exista o serie de factori ce pot favoriza infectarea cu acesti agenti: imbracaminte si incaltaminte din material sintetic ce favorizeaza transpiratia si mentin o umiditate crescuta ce reprezinta un mediu de cultura mai bun pentru flora micotica. De asemenea, printre factorii favorizanti pot fi enumerati: frecventarea piscinelor, salilor de sport, hotelurilor, scolilor, gradinitelor.

Dermatomicozele (numite si dermatofitii, tinea sau herpes circinat) sunt cele mai frecvente afectiuni provocate de agentii micotici, fiind intalnite mai ales la copii si adolescenti. In colectivitati (gradinite si crese mai ales) si in randul celor ce frecventeaza salile de sport pot apare chiar sub forma de „microepidemii”. Gradul de contagiozitate este marit si pentru ca leziunile sunt de multe ori putin simptomatice sau asimptomatice (spre exemplu, lipsa pruritului in cazul pitiriazisului versicolor), fapt ce intarzie prezentarea la dermatolog a pacientului si care reprezinta un focar de infectie pentru persoanele din jurul sau. Pacientii solicita de multe ori o consultatie in momentul in care leziunile se complica (suprainfectare, eczematizare) sau devin prea inestetice.

Dermatofitiile sunt impartite dermatologic in functie de teritoriul cutanat afectat in: tinea corporis (leziuni localizate pe membre, torace, abdomen), tinea cruris (cu localizare in zona inghinala), tinea pedis (localizare plantara, pe talpi), tinea manum (palme), tinea faciei (la nivelul fetei).

Procentual, dermatofiitiile par sa afecteze pana la o treime din populatia adulta, iar in colectivitatile cu risc pot fi afectate 50% din persoane (ce practica sporturi intensiv, de performanta), chiar 75% (in cazul unor meserii ce presupun lucru in mediu umed cum ar fi cazul bucatarilor, brutarilor sau minerilor).

Clinic, aspectul cel mai frecvent intalnit este sub forma de placa unica/multipla eritemato-scoamoasa cu margini active (accentuate), uneori cu chenar veziculos sau scoame, rotunde, cu extensie catre periferie si o aparenta vindecare centrala si asociata de prurit. Pruritul cu care se asociaza leziunea reprezinta un factor major de risc in raspandirea infectiei in alte teritorii cutanate. De aceea, in cazul netratarii leziunii primare, pe acelasi pacient pot apare leziuni numeroase, localizate oriunde, dar mai ales pe extremitati si fata (frecvent la copii). Extinderea leziunii este relativ lenta in saptamani, luni, putand ajunge la dimensiuni mari, placarde.

Tratamentul epidermofitiilor cuprinde aplicatii locale si/sau tratamente antimicotice pe cale generala. Pentru leziunile unice, nou aparute de cele mai multe ori este suficienta aplicatia locala de substante ce inhiba proliferarea/distrug agentii fungici. Preparatele pot fi sub forma de spray-uri (terbinafina), solutii (clotrimazol, exoderyl), geluri (lamisil), creme (travogen, canesten), unguente gata preparate sau rp-uri preparate in farmacie. Functie de preparatul ales, aplicatiile pot fi unice/de doua ori pe zi timp de 2-3 saptamani. Este obligatoriu sa se respecte aceasta perioada, chiar daca leziunea este aparent vindecata dupa o saptamana de tratament deoarece apar frecvent recidive in cazul unui tratament intrerupt prematur. Tratamentul general (oral de cele mai multe ori, rar fiind necesar un tratament injectabil in cazul intolerantei digestive) se recomanda in cazul formelor vechi, cu leziuni multiple si in formele rebele la tratamentul local. Preparatele frecvent utilizate sunt ketoconazol (200mg), terbinafina (250mg), itraconazol (100mg), fluconazol (50 sau 150mg) in doze zilnice diferentiate functie de antifungicul ales pe o perioada de 2-3 saptamani. Fluconazolul de 150mg are avantajul unei eficacitati mai prelungite, putand fi utilizat printr-o administrare saptamanala.

Asociat tratamentului este absolut necesara o igiena atenta a leziunilor si sterilizarea hainelor care intra in contact cu tegumentul infectat si care pot contine spori. In multe cazuri, desi tratamentul este corect urmat, apar noi leziuni din cauza unei igienei necorespunzatoare.

Pacientii/apartinatorii pacientilor trebuie informati ca boala este contagioasa si ca accesul in colectivitati, sali de sport, piscine se va face doar dupa ce tratamentul a fost corect urmat.

Exemple de dermatomicoze: