Reprezinta infectii ale firului de par si foliculului pilosebaceu, afectand zonele paroase ale tegumentului. Ele sunt impartite in pilomicoze uscate si inflamatorii, supurate.
Dintre formele uscate, cea mai frecventa este microsporia, iar dintre formele supurative kerion celsi.
Microsporia este o afectiune dermatologica infectioasa ce are ca etiologie cel mai frecvent agentul Microsporum canis. Caracteristic, apare la copii scolari, fiind afectiunea cea mai frecventa in perioada de varsta 5-10 ani, afectand cu predilectie pielea scalpului si care dispare odata cu debutul pubertatii. Este o boala extrem de contagioasa, in trecut aparand sub forma de epidemii in colectivitati, dar odata cu profilaxia mai riguroasa si aparitia unor tratamente mai eficiente, cazurile s-au mai redus ca numar.
Clinic, boala se manifesta sub forma unor placi cu scoame albe pe suprafata, unice/multiple, cu dimensiuni variabile de la placi mici de 2-3 cm pana la placarde de peste 10 cm diametru, pe suprafata carora firele de par au aspect prafuit, sunt friabile si se rup la cativa milimetri de suprafata pielii (aspect de “miriste proaspat cosita”). Alopecia data de aceasta infestare nu este definitiva, dupa tratamentul adecvat firele crescand normal. Fiind extrem de contagioasa, infectia se poate transmite atat in alte zone paroase ale pacientului cat si la persoanele din jur. Sursa de infectie este reprezentata de asemenea si de animalele bolnave (caine, pisica).
Forma supurativa a pilomicozelor este reprezentata de kerion celsi. Boala este data cel mai frecvent de agentii patogeni: Trichophyton mentagrophytes si Trichophyton quinckeanum. Aceasta este o boala foarte contagioasa ce se intalneste mai frecvent la copiii scolari de sex masculin, in special din mediul rural. Localizarea infectiei se produce frecvent la nivelul scalpului si se manifesta prin aspect inflamator, sub forma de leziuni unice de obicei, noduli/placi/placarde rotunde, denivelate, mult mai in relief fata de pielea neafectata din jur, uneori chiar luand un aspect pseudotumoral, pe suprafata carora se observa numeroase leziuni purulente, in jurul firelor de par, foliculite profunde care prin afectarea foliculului pilos favorizeaza smulgerea cu usurinta a firelor, putand lasa in urma, dupa vindecare (uneori spontana dupa o evolutie de cateva saptamani) alopecie definitiva (firele de par nu se vor mai regenera pe scalpul afectat). La palpare, zonele afectate sunt moi, fluctuente datorita pungilor de puroi ce se formeaza sub tegument si care se elimina prin orificiile lasate de firele de par cazute. Spre deosebire de alte infectii micotice cutanate, in cazul acestei boli, starea generala a pacientului poate fi afectata, asociindu-se febra si cefaleea si frecvent o marire a ganglionilor sateliti (adenopatie frecvent dureroasa). In formele netratate rapid, se pot produce suprainfectii bacteriene care ingreuneaza si mai mult evolutia si tratamentul bolii.
Tratamentul pilomicozelor necesita in primul rand asocierea antimicoticelor generale (orale/injectabile) cu antibiotice, mai ales pentru cazurile cu evolutie indelungata. Dintre antimicotice, sunt recomandate:ketoconazolul, terbinafina si fluconazolul, iar dintre antibiotice sunt recomandate macrolidele (eritromicina, claritromicina) sau cefalosporinele. Local, tratamentul va cuprinde indepartarea mecanica a firelor de par infectate, utilizarea de solutii dezinfectante si aplicarea de topice antimicotice (canesten, terbinafina etc).